Trairea in Legile Armoniei, prin manifestarea virtutilor

Cele sase virtuti

Iubirea este emanatia Tatalui Creator spre creatia Sa, care prin Duhul Sfant creaza si intretine viata

Credinta este capacitatea omului de a face voia Tatalui

Adevarul este capacitatea omului de a gandi, a simti si a trai la fel cu Tatal

Smerenia este capacitatea omului de a nu se identifica pe sine in raport cu Tatal ci de a fi una cu El

Intelepciunea este capacitatea omului ca prin manifestarea iubirii sa devina creator

Frumusetea este capacitatea omului de a fi in armonie cu toata creatia Tatalui

Trairea celor 6 virtuti

Virtutile sunt strans legate de Legile Armoniei. A manifesta virtutile inseamna a trai conform legilor; trairea conform legilor duce in mod firesc la cresterea virtutilor. Virtutile trebuie manifestate toate ; daca unele le dezvoltam mai mult ca altele, atunci in noi nu este armonie.

Iubirea este emanatia Tatalui Creator spre creatia Sa, care prin Duhul Sfant creaza si intretine viata.

Iubirea este mama virtutilor, fiindca ea este cea care da viata. Manifestarea celorlalte virtuti trebuie insotita de iubire pentru a fi datatoare de viata.

Credinta este capacitatea omului de a face voia Tatalui.

A avea credinta inseamna a simti ca Dumnezeu locuieste in propria noastra fiinta. Daca Il simtim pe Dumnezeu in interiorul nostru, atunci stim si care este voia Lui si trebuie sa fim capabili sa o facem : nu voia noastra, a oamenilor, ci a Lui. Pentru a ajunge sa simtim ca Dumnezeu traieste in sufletul nostru, e de ajutor ca pe durata zilei sa facem rugaciunea numita "rugaciunea inimii" :

• pe inspiratie rostim "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu"

• oprim respiratia, timp in care il contemplam pe Dumnezeu

• pe expiratie rostim "Miluieste-ma pe mine pacatosul

• oprim respiratia si apoi o luam de la inceput

 Astfel fiecare bataie a inimii face legatura fundamentala cu Tatal si cu intreg Universul. Rugaciunile de seara ne ajuta sa ne pastram si in perioada somnului aceasta acordare a noastra cu Tatal.

Faptele noastre trebuie sa reflecte aceasta traire a credintei. Iisus spune ca "credinta fara fapte nimic nu este".

Adevarul este capacitatea omului de a gandi, a simti si a trai la fel cu Tatal.

Cand suntem pusi sa rezolvam o anumita problema sau dorim sa realizam un lucru, primul pas este de a ne gandi la acel lucru. Gandirea inseamna sa ne reculegem, sa ne coboram mintea in inima si sa gasim solutia care este in concordanta cu voia Tatalui. Daca in interiorul nostru nu este informatia pentru realizarea acelui lucru, inseamna ca trebuie sa mai meditam pana cand ajungem sa-l percepem intr-o forma poate diferita, dar care este forma in care Tatal doreste ca noi sa realizam lucrul respectiv. Aceasta solutia, perceputa initial cu sufletul, ajunge apoi si pe partea rationala, unde mentalul ne ajuta prin detalierea pasilor de realizare. In momentul in care punem in practica pasii pentru a realiza acel lucru, atunci il traim, si simtim la fiecare pas daca e bine sau nu, si functie de aceasta simtire ajustam pasii pentru a ajunge la solutia buna. Fiecare pas trebuie sa-l realizam cat putem noi mai bine, astfel incat sa fim bucurosi, multumiti de ceea ce am realizat.

Tatal a realizat Creatia in mai multe "zile" ( mai multi pasi) si dupa fiecare zi a vazut ca e bine si apoi a trecut mai departe. Si noi trebuie sa respectam acelasi principiu.

Cand incercam sa facem mai multe lucruri deodata, de cele mai multe ori nu reusim sa respectam acesti pasi si din aceasta cauza nu ies bine. Realizarea unui lucru inseamna realizarea fiecarui pas si finalizarea lucrului respectiv.

Smerenia este capacitatea omului de a nu se identifica pe sine in raport cu Tatal ci de a fi una cu El.

A te identifica pe tine, ca persoana, in raport cu Tatal inseamna ca nu esti una cu El, ceea ce este gresit intrucat tot ceea ce exista este creat de catre Tatal.

Smerenia este cea care ne sustine atunci cand suntem atacati de cel rau. Este o greseala sa te lupti cu raul, fiindca prin aceasta raul este intarit. Trebuie sa-i spui : nu cu mine te bati, ci cu Cel care este in mine, langa mine, deasupra mea, peste tot si cu Care eu sunt una.

Smerenia inseamna de asemenea sa vezi ca aproapele tau este si el una cu Tatal. Avand aceasta atitudine, poti invata multe de la cei din jur.

Smerenia nu este tot una cu umilinta, cu desconsiderarea propriei persoane in raport cu ceilalti oameni. In momentul in care ti se face o nedreptate, trebuie sa-ti spui parerea cu fermitate, dar fara dorinta de lupta sau razbunare. Dreptatea o face Dumnezeu, fiecare se supune Judecatii Sale.

Intelepciunea este capacitatea omului ca prin manifestarea iubirii sa devina creator.

Manifestarea iubirii inseamna ca tot ceea ce facem, sa facem cu drag, cu bucurie. Pentru a fi intelepti, adica iubirea sa creeze, trebuie in plus sa fim capabili sa discernem care sunt lucrurile care tin de misiunea noastra personala si pe care trebuie sa le realizam. Suntem uneori asaltati de multe probleme, care nu sunt toate ale noastre. In acest caz trebuie refuzate unele lucruri, cu fermitate si iubire, pentru a nu strica armonia celor din jur.

Pentru a deveni mai intelepti, e important sa avem o scara a valorilor corecta, pe  care sa o respectam. Putem invata si din experientele altora , devenind mai intelepti, daca incercam sa-i intelegem. Daca vrem ca noi sa-i invatam un anumit lucru pe cei din jur, e important ca acel lucru sa-l fi trait si sa-l aplicam ; exemplul personal e de multe ori mai bun ca un sfat.

Frumusetea este capacitatea omului de a fi in armonie cu toata creatia Tatalui.

Frumusetea este cununa virtutilor. Aceasta inseamna ca manifestand adevarul cu iubire, credinta, intelepciune si smerenie rezulta armonie in urma actiunilor noastre. Mai mult, frumusetea inseamna a face pace in cei din jur. De aceea ne spune Iisus : « Fericiti facatorii de pace, caci aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema ».

Frumusetea inseamna sa fii ca un izvor din care permanent izvoraste apa limpede, curata, chiar daca este inconjurat de apa mai murdara. Izvorul nu tulbura apa din jur, poate doa sa o decanteze, sa o limpezeasca, in ti mp ce el isi pastreaza puritatea. Aceasta inseamna ca trebuie sa manifestam permanent virtutile, fara a incerca sa schimbam oamenii din jur. Fiecare om trebuie sa se simta liber sa se poata manifesta , sa se descopere pe sine. Dialogul cu cei din jur trebuie sa fie schimb de idei si nu lupta de idei. Iisus a vorbit in pilde si fiecare a inteles ce a putut. Cand iti impui ideile in fata celuilalt, el te tine minte ; daca nu te impui, el ramane cu ideile. Oamenii din jur trebuie sa ramana cu gustul izvorului din tine si sa-ti uite chipul. Acest izvor limpede, frumuseatea, poate face ca si in cei din jur sa inceapa sa izvorasca virtutile, frumusetea, daca ei doresc acest lucru. Ei simt un impuls in a deveni mai frumosi, dar fara a sti de unde a venit acest impuls.

Cand manifesti virtutile, creand frumusete, in acel moment totul devine armonios in jur. Atunci indiferent de loc, moment, imprejurare, de oamenii care participa la acel eveniment, acel eveniment cladeste ceva frumos si in ei.

Armonia cu toata Creatia Tatalui inseamna ca pe langa trairea in armonie cu oamenii, sa fim in armonie si cu plantele, animalele, pietrele, intreaga natura.

Armonia cu toata Creatia inseamna ca in urma trecerii noastre sa nu ramana nici un deseu, de nici o natura : un cuvant care a ranit pe cineva, chiar daca persoana ne-a iertat, a lasat o urma negativa.

Manifestarea frumusetii inseamna de fapt ca in fiecare moment sa manifestam tot ceea ce prin intelepciunea Tatalui curge prin noi. Aceasta inseamna implicare in ceea ce este in jurul nostru, dar implicare cu detasare. Detasare nu inseamna indiferenta sau nesimtire, ci  inseamna sa-ti stapanesti haosul emotiilor ; inseamna sa nu aduci de la tine un plus de sentiment ci doar sa lasi ca totul sa curga normal. Detasarea inseamna sa-l privesti cu acelasi zambet pe cel de langa tine, indiferent daca ti se pare ca e frumos sau urat, daca e fericit sau bolnav. Implicarea cu detasare inseamna a spune si a face doar ceea ce trebuie ( fara a da de la tine). Trebuie sa ne pastram libertatea, sa respectam liberul arbitru al celuilalt, si in acelasi timp sa determinam in noi si in cei din jur ( cat se poate) frumusetea, pacea si armonia Tatalui. Atunci cand asteptam schimbari majore la cei de langa noi si fortam nota pentru a le determina, atunci nu manifestam frumusete.

Frumusetea inseamna sa te comporti tot timpul in asa fel incat daca te uiti in oglinda care esti chiar tu, sa-ti placa ceea ce vezi. Tatal manifesta frumusetea in toate manifestarile lui infinite, in oricare din fatetele Sale. Si noi trebuie sa manifestam frumusete in orice imprejurare. Situatiile neplacute in care ne aflam uneori si de care incercam sa fugim, ne dau posibilitatea de a ne slefui frumusetea.

Fericirea este o consecinta a frumusetii.