Sincronizarea cu energiile universului

 

Te-ai trezit de dimineata si constati ca nu ai vlaga, ca te simti secatuit de puteri, ca nu prea ai chef de nimic? Poate ca una din cauze este ca nu ai sincronizat ritmul tau la ritmul energiilor si informatiilor universale, care sunt infinite. Asfel fiecare din noi poate sa-si structureze ziua in functie de aceasta curgere a informatiilor si energiilor.

Modul de desfasurare al celor 24 de ore poate fi mult optimizat din punct de vedere energetic daca suntem constienti de energiile si informatiile universului care se revarsa asupra noastra, astfel incat sa putem absorbi cat mai mult din ele. Ele se modifica de la o zi la alta, reflectand procesul evolutiv al Pamantului si de aceea e important sa ne conectam zilnic la ele. Fiecare tip de energie este maxima intr-un anumit interval orar si de aceea este bine ca in acel interval orar sa ne luam un ragaz in care sa ne sincronizam cu acea energie; astfel de-a lungul unei zile intregi vom fi permanent sincronizati cu ritmul universului.

Trebuie tinut seama de faptul ca legatura cu universul si energiile lui e bidirectionala, adica e important ca si noi la randul nostru sa daruim lumina, iubire catre toate entitatile cu care intram in contact. Astfel se realizeaza o curgere armonioasa prin noi a energiei de la si spre univers.

O privire de ansamblu asupra celor 24 de ore arata astfel:

- Dimineata poate fi vazuta ca o renastere in corpul fizic, o inviere, in care prima data Il rugam pe Tatal Ceresc sa faca parte din viata noastra fizica iar apoi ne conectam la toate entitatile specifice Pamantului, corespunzatoare celor 4 elemente: foc (soare), aer, apa, pamant, pentru a putea lucra in timpul zilei in planul material. Ordinea in care ne conectam la elemente este de la cel mai subtil, focul, spre cel mai dens, pamantul.

- Ziua desfasuram diverse activitati prin care cream in planul material, facand voia Tatalui Ceresc aici pe Pamant; e cea mai activa perioada aici in planul fizic

- Seara culegem roadele zilei si apoi ne decuplam treptat de energiile telurice, conectandu-ne la cele cosmice, pregatindu-ne astfel de comuniunea de pe timpul noptii a sufletului nostru cu Dumnezeu

- Noaptea, in timpul somnului, o parte din suflet se degaja si traieste in planul spiritual, in comuniune cu Dumnezeu. Acolo el invata ce are de facut pe a doua zi.

Daca ar fi sa detaliem pe ore, programul zilei ar fi:

6 – 6:30 Ne trezim in pace si liniste si salutam pe Tatal Ceresc, Maica Domnului si entitatile superioare. In acest fel preluam energiile si informatiile specifice cerului, ale Oceanului Primordial de Energie corespunzatoare zilei in curs.

6:30 – 7 Salutam soarele, luand astfel contact cu elementul foc care ne transmite lumina si informatia lui. Daca avem ocazia sa si vedem rasaritul soarelui, contactul e mult mai usor. Cand deschidem geamul, inspiram adanc si astfel luam contact cu energiile si informatiile specifice elementului aer.

7 – 8 Ne spalam pe fata si astfel ne conectam la elementul apa. Apoi salutam Pamantul luaind astfel contact cu entitatile elementului pamant, entitatile telurice.

8 – 8:30 Mancam. Poate fi si mai devreme, dar e bine sa fie dupa intrarea in contact cu informatiile teluricului fiindca alimentatia tine de teluric. Daca pregatim micul dejun sau senviciurile copiilor pentru scoala aducem energia si informatia primordiala a mancarii pregatite la momentul respectiv si o implementam in mancare; putem face inainte de asta o cruce de lumina pe mancare pentru a sterge mai intai informatiile vechi. Prin faptul ca mancam cu bucurie e un mod de a multumi pentru hrana.

8:30 – 9 Planificam activitatile pe care le vom desfasura in aceasta zi

9 – 12 Incepem munca, conform cu ceea ce am planificat.

Modul in care ne raportam la munca noastra, indiferent care este natura activitatilor noastre ar trebui sa fie conform cu exemplul pe care l-am primit de la Dumnezeu. Atunci cand Dumnezeu a creat omul, munca Lui de creatie a finalizat-o sufland Duhul Sau cel Sfant asupra omului, dandu-i astfel viata. Un exemplu similar avem in momentul in care preotii realizeaza ungerea cu untdelemn sfintit, miruirea, care face sa se coboare asupra omului pecetea darului Duhului Sfant. Duhul Sfant are capacitatea de a structura materia si de a o insufleti. In munca noastra trebuie doar sa-I permitem Duhului Sfant sa lucreze prin noi, sa creeze, sa se manifeste atat in obiectele muncii noastre cat si in toti oamenii cu care interactionam, fie direct, fie prin telefon, email, scrisori. Astfel munca nu e doar in planul material, intelectual ci si in planul spiritual. Construind spiritual in jurul nostru, implicit construim si in interiorul nostru. Proverbul « omul sfinteste locul » probabil ca se refera la acest mod de a munci.

12 – 13 E miezul zilei, cand Soarele da cea mai mare cantitate de lumina, caldura, energie iar chakra din crestetul capului nostru e deschisa mult mai puternic decat in restul zilei, pentru a putea absorbi ceea ce se transmite. Absorbim aceste energii si informatii, care sunt specifice fiecaruia. Tot acum Tatal Ceresc transmite puterea Sa care face ca tot ceea ce a primit pecetea darului Duhului Sfant sa fie viu, sa traiasca, sa functioneze. Energiile, informatiile si puterea primite le implementam apoi in apa dintr-un pahar pe care o bem si in mancarea pe care o mancam acum la pranz. Incepem cu apa, intrucat tot ce exista in natura contine apa si apa este cea mai mare purtatoare de Duh Sfant nealterata din natura.

13 – 16 Activitatea continua, lasand in continuare Duhul Sfant sa coboare asupra a tot ceea ce ne inconjoara. Exista totusi o diferenta fata de activitatea desfasurata dimineata. Energiile transmise in cursul diminetii erau legate de implementarea voii Tatalui Ceresc in planul material; cele de dupa-masa sunt o pregatire pentru seara si noapte, cand sufletul se duce la Tata; energiile de dupa-masa pregatesc oamenii pentru intalnirea cu Tatal in somnul care va veni.

16 – 17 Ne intoarcem in interiorul nostru, multumim, celebram, dam slava Tatalui, ne bucuram pentru ceea ce am realizat in timpul zilei. Ne intoarcem cu gandul la familie, la familia mica, la familia mare, la familia divina.

17 – 18 Incheierea activitatii zilei, in care ne facem bilantul zilei si facem ordine in ceea ce am facut.

18 – 19 Mancam iar mancarea trebuie sa contina foarte putine energii telurice si foarte multe energii cosmice ca sa putem merge mai usor pe timpul noptii cu sufletul la Tata. In acest mod suntem permeabilizati pentru informatiile care vor curge in timpul noptii.

19 – 20 Perioada destinata exclusiv copiilor si e aplecarea noastra asupra lor. Din punct de vedere informational, e o perioada legata de informatiile viitorului, legata de evolutia noastra impreuna cu copiii.

20 – 21 Perioada de pregatire pentru interiorizare. Perioada destinata cuplului, individului. E perioada de maturitate spirituala, e bine de citit rugaciuni, de meditat, de discutat cu cel de langa tine.

21 – 22 Spalatul de seara, cu scurgerea energiilor telurice si incarcarea cu energia cosmica, pregatindu-ne pentru somn. Prin spalare se realizeaza si curatirea campurilor, si in acelasi timp ne cerem cu sufletul iertare pentru tot ce am gresit in ziua respectiva si ii iertam pe toti. Ne prezentam in fata Tatalui pentru “spovedanie” si cerem ingaduinta pentru ca Tatal sa ne impartasasca pentru a fi in comuniune cu El in noaptea care vine.

22 sau 22:30, cel tarziu 23 Incepe perioada de somn. Sufletul incepe comuniunea cu Tatal, adica adevarata lui viata. Constientizam acest lucru si ne rugam pentru asta. La ora 24 ar trebui sa fim adormiti deoarece atunci absorbtia este maxima.


 


       Flags