---

Mantuirea

Ce este mantuirea, de ce vrem sa ne mantuim ?

Domnul Dumnezeu a creat omul pentru a trai in Bine si in Lege, omul fiind intr-o unitate indestructibila cu Tatal Ceresc. Aceasta unitate indestructibila inseamna o comuniune continua intre Tatal Ceresc si fiii Sai creati. La un moment dat, oamenii au ales calea alternativa a binelui si raului si din acel moment ei nu au mai putut avea comuniunea continua cu Tatal Ceresc. Acum exista doar o comuniune continua intre Tatal Ceresc si scanteia divina a fiecarui fiu creat. Omul nu poate fi pe deplin fericit atata timp cat in el nu este deplina armonie intre toate partile sale : suflet ( care contine scanteia divina), minte, trup. Mantuirea inseamna intoarcerea la starea de comuniune indestructibila cu Tatal Ceresc, comuniune pe care omul sa o manifeste cu toata fiinta sa. A merge spre mantuire inseamna, spus cu cuvintele din Biblie, inceputul nuntii cu Mirele ( nunta la care trebuie sa ne straduim sa intram), inseamna coborarea noului Ierusalim in sufletul fiecaruia dintre noi, inseamna sa reinvatam sa vietuim in Legi.

Care sunt caile care duc la mantuire ?

Exista trei cai, trei moduri de vietuire care pot duce la mantuire.

1)      Calea ascezei. Aceasta este calea aleasa de pustnici, de toti cei care se retrag din lume pentru a se uni cu Dumnezeu,  si implica lepadarea de sine, ascultare continua de Dumnezeu, rugaciune permanenta.

2)      Calea mantuirii prin interactiunea cu omul de alaturi. Astfel casatoria poate fi traita ca o cale de mantuire. Aceasta cale implica lepadarea de sine in interactiunea cu omul de alaturi, si educarea copiilor in spiritul Legilor.

3)      Calea misiunii Tatalui. Aceasta cale a fost urmata de sfintii, profetii, proorocii pe care i-a trimis Dumnezeu in lume sa faptuiasca Voia Sa. Aceasta cale implica de asemenea lepadarea de sine, adica jertfa voii proprii in favoarea realizarii Voii Tatalui.

         In viata noastra, in drumul nostru spre mantuire, cele trei cai se intrepatrund si difera la fiecare doar proportia in care se regasesc cele trei cai. Astfel, in momentul in care ne rugam sau meditam ne aflam pe calea ascezei intrucat suntem singuri in dialog cu Dumnezeu. Cand interactionam cu cel de alaturi in viata de zi cu zi, ne aflam pe cea de-a doua cale. Cum fiecare din noi a fost trimis de Dumnezeu cu o misiune, cu un rost in lume, in momentul in care intelegem si facem ceea ce asteapta Dumnezeu de la noi sa faptuim, ne aflam pe cea de-a treia cale. Putem si noi aduce jertfa lui Dumnezeu cand urmam cea de-a treia cale, in momentul in care renuntam la un lucru care ne place – a urmari de exemplu emisiunea favorita de la TV – pentru a face un lucru placut Tatalui.

         Nu exista viata care sa nu poata fi indreptata spre mantuire, cele trei cai sunt deschise permanent oricui doreste sa se mantuiasca.

Ce ajutor putem primi pe drumul spre mantuire ?

         Drumul spre mantuire ne-a fost deschis de Hristos, iar pe acest drum au mers apoi apostolii, toti sfintii si mucenicii, iar ei ne-au lasat exemple de viata, sfaturi, indemnuri.

         Drumul fiecarui om spre mantuire are propriile particularitati, si de aceea Hristos ne-a lasat ca si calauza Duhul Sfant, care ne povatuieste in fiecare moment. Important este sa nu-L gonim prin certurile si supararile noastre de oameni, ci sa-L pastram si sa-L lasam sa ne ghideze pas cu pas. Lucrarea pe care o face Duhul Sfant prin om se vede cel mai bine in Faptele Apostolilor, din Biblie.

         De mare ajutor in calea spre mantuire sunt pelerinajele. Exista doua cai de pelerinaj intru viata Hristica : pelerinajul exterior si pelerinajul interior. Pelerinajul exterior se face in locurile sfinte, unde gasim urmele trecerii lui Hristos, ale apostolilor, ale sfintilor si unde a ramas o cantitate mare de Duh Sfant. Cand se face pelerinajul, e important ca sa fii cu tot sufletul acolo, pentru a putea percepe ceea ce este in locul respectiv. Pelerinajul interior se face prin introspectie, prin incercarea de conectare cu scanteia divina din noi. Trebuie sa ne acordam timp pentru pelerinajul interior, caci aceasta este calea de a ne imprieteni cu noi. De multe ori ne este frica si rusine sa vorbim cu sufletul nostru, darmite sa ne atingem sufletul in manifestarea lui de scanteie divina. Trebuie sa ajungem sa constientizam si sa simtim flacara scanteii divine din noi, sa ne topim si contopim cu ea.

Ce facem cu gandurile si grijile de zi cu zi ?

         In timpul Sfintei Liturghii spunem « toata grija cea lumeasca de la noi sa o lepadam ». De fapt Tatal Ceresc ne cere in fiecare zi sa lasam gandurile si grijile in seama Lui ; ni le cere in fiecare moment. Trebuie sa i le dam pentru ca apoi sa ne lasam calauziti de Duhul Sfant.

         E important sa intelegem organizarea mintii noastre, asa cum este ea de la Creatie. Ea e organizata pe secvente, pe bucati, pe sertarase, fiecare avand un rol bine definit. Exista secvente ale mintii care lucreaza activitatile de zi cu zi, exista alte secvente ale mintii care sunt in comuniune continua cu entitatile superioare si cu Tatal Ceresc, precum si alte secvente ale mintii care se ocupa de interfata intre secventele anterior mentionate. Omul cotidian nesocoteste aceste delimitari din mintea umana si o foloseste pe toata la gramada pentru a face ceea ce crede el ca este important, in loc sa lase fiecare secventa sa lucreze asa dupa cum a fost creata. Daca i-am permite mintii sa functioneze corect, intrarea intr-o stare de introspectie, meditatie, rugaciune s-ar face mult mai usor : coborarea mintii in inima s-ar limita doar la coborarea unei singure secvente, aceea care se ocupa de activitatile cotidiene.

Diverse rugaciuni ajutatoare

Aceste rugaciuni se bazeaza pe intelegerea faptului ca noi apartinem lui Dumnezeu : cu scanteia divina suntem deja in El si incercam sa aducem acolo tot sufletul, mintea si trupul nostru. Toata puterea noastra si faptele noastre bune sunt de fapt ale lui Dumnezeu, atunci cand ii dam voie sa traiasca in toata fiinta noastra, care este de drept a Lui.

Spunem « cred Doamne, ajuta necredintei mele » cand din adancul fiintei, din scanteia divina, simtim credinta, simtim ce avem de facut, dar slabiciunile de om ne fac sa manifestam necredinta, neavand puterea de a faptui ceva.

Cand suntem in meditatie simtim cel mai puternic comuniunea cu Dumnezeu. Ar trebui deci sa ne rugam « Te rog Doamne, extinde starea pe care o am atunci cand ma rog si in restul timpului. »

Cand suntem ispititi, putem spune « Te rog pazeste-ma si apara-ma de orice intinaciune ». Ne rugam asa din cauza ca noi ca oameni, ca individualitati, suntem slabi si intotdeauna poate veni o ispita mai puternica decat noi. Prin aceasta rugaciune, Iisus sau Maica Domnului sau sfantul caruia ne rugam va lupta impreuna cu noi impotriva ispitei. Daca nu cerem paza si apararea, ei respecta decizia noastra de fii de Dumnezeu si ne lasa sa luptam singuri cu ispita.

Daca la un moment dat am gresit cu ceva si am iesit din starea de armonie, de comuniune cu Tatal, putem sa Il rugam ca armonia din suflet, care este de drept a Lui, sa o extinda si aupra ratiunii si fizicului nostru.

Pentru a inainta pe calea desavarsirii, spre mantuire, de mare ajutor este rugaciunea – rostirea Hristosului Pantocrator« Doamne, Doamne, cauta din cer si vezi si cerceteaza via aceasta pe care a sadit-o dreapta Ta si o desavarseste pe ea.»

Cum stim daca inaintam  pe drumul spre mantuire ?

Avem nevoie de niste repere pentru a sti in ce directie mergem. Reperele pot fi diferite in functie de calea de mantuire aleasa, dar exista si repere mai generale.

         Primul reper il numim « determinism » dar il intelegem mai usor daca ne gandim ca atunci cand am ajuns in sfarsit la Dumnezeu, El ne spune « Bine ai venit, dar unde este aproapele tau ? ». Cu alte cuvinte,  determinismul inseamna ca vietuirea noastra in Dumnezeu trebuie sa determine schimbari si in cei de langa noi, care la randul lor vor determina schimbari in cei apropiati lor, declansandu-se un proces in avalansa. Pe calea ascezei, determinismul se manifesta prin rugaciunea pentru semeni; sunt unele ajutoare fata de semeni care sunt cu putinta doar de la Dumnezeu si se obtin doar prin rugaciune puternica pe calea ascezei. Pe calea interactiunii cu omul de alaturi, determinismul se manifesta in primul rand prin cuvintele si faptele noastre, care trebuie sa zideasca in el, trebuie sa-i dea sansa de a-si manifesta potentialul de fiu de Dumnezeu.

         Un alt reper este cunoasterea si respectarea Legilor divine ; in cazul in care se urmeaza calea casatoriei, reperul este vizibil cel mai usor in copii.

         Drumul spre mantuire inseamna de asemenea cresterea virtutilor si in special a iubirii de Dumnezeu si de oameni. E esentiala cresterea smereniei, a bunului simt, a armoniei interioare care trebuie in final sa fie una cu Armonia Tatalui. E mai greu insa de estimat in ce masura reusim acest lucru.

Respectarea Poruncilor – elemente in Calea spre Mantuire 

- Oare  respectam prima porunca din Biblie ?

« Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, care te-am scos din pamantul Egiptului si din casa robiei, sa nu ai alti dumnezei afara de mine. »

Fiecare dintre noi are diverse abateri fata de aceasta prima porunca, esentiala pentru mantuire.

Cateva exemple de incalcare a primei porunci :

-        El nu-si da seama daca vorbeste cu Dumnezeu sau nu, si datorita acestui lucru are retineri ca ar putea vorbi cu Dumnezeu, de aici apare neincrederea / necredinta

Aceasta situatie apare pentru ca noi ne asteptam ca Dumnezeu sa ne vorbeasca intr-un anumit fel, de obicei prin cuvinte. Dar comunicarea poate fi in multe forme : imagini, simboluri, evenimente care apar in viata, ganduri, idei care apar de obicei in timpul rugaciunii ; de multe ori trecem cu nepasare pe langa ele, fara a intelege ca e un mod in care Dumnezeu incearca sa ne transmita ceva.

Neincrederea ca Dumnezeu vorbeste cu noi apare mai ales cand ne comparam cu cei de langa noi, la care comunicarea e altfel. Modul in care Dumnezeu discuta cu fiecare om in parte poate fi diferit de la om la om,  iar mesajele pe care le transmite sunt de asemenea diferite, in functie de ceea ce are nevoie fiecare om in parte. Daca vrem sa ne comparam cu cineva, singura comparatie care e buna si ne ajuta sa crestem spiritual e comparatia intre ceea ce suntem si cum ar vrea Dumnezeu sa fim la momentul de fata, deci nu ne comparam cu aproapele nostru.

Concluzia la aceasta incalcare a primei porunci este ca noi nu vrem sa-L intelegem pe Dumnezeu in orice forma ni s-ar revela El, ci noi vrem ca El sa ni se adreseze in forma in care am vrea noi.

-        Nu stabileste nimeni nici marimea nici micimea cuiva in fata lui Dumnezeu, Dumnezeu singur stabileste marimea sau micimea cuiva. Incalcarea poruncii e neincrederea in judecata lui Dumnezeu.O alta incalcare este si  neincrederea ca Dumnezeu se poate manifesta in propria fiinta.

E vorba de o persoana care considera ca e prea mica, neinsemnata, ca Dumnezeu sa o auda, sa o bage in seama si sa vorbeasca cu ea. Dar in situatiile dificile, ea cere ajutorul lui Dumnezeu, il primeste si stie ca Dumnezeu e Cel care a ajutat-o si i-a spus ce are de facut.

Concluzia e ca trebuie sa aiba incredere ca Dumnezeu vorbeste cu ea, si poate incerca sa comunice cu El in orice situatie, nu doar atunci cand nu mai are alta solutie.

-        vrei sa fii creator asa cum Tatal este, dar n-ai invatat sa te supui Lui ; ca sa fii creator, trebuie sa inveti sa te supui Lui

E o persoana care din dorinta de a face lucrurile sa mearga cat mai bine se manifesta  prin agitatie, nerabdare ; parca ar incerca sa-I spuna Tatalui « lasa ca stiu eu cum se face mai bine ». A te supune Tatalui incepe prin a-I cere parerea inainte de a te apuca de un lucru si a face acel lucru asa cum Tatal doreste. Aceasta trebuie sa devina un mod de vietuire si sa nu il limitam doar la lucrurile pe care le consideram noi importante ; trebuie sa faca parte din firescul vietii de zi cu zi.

-        Vreau sa fac ceea ce mie mi-ar place sa fac, si nu ceea ce se cere de la mine, ceea ce Tatal considera. Incalcarea poruncii este carteala impotriva misiunii primite, de fapt impotriva Lui.

La aceasta persoana ochii sunt tristi pentru ca ar vrea sa fie altundeva, facand altceva, si de aceea se limiteaza mai mult la statul in casa si la vizitarea prietenilor apropiati.

-        Sa stiu, sa vreau si sa fac Voia Tatalui. De stiut a inceput sa stie, de vrut vrea si nu prea, de facut la fel, pe masura vrutului

In momentul in care alegi sa faci voia proprie si nu Voia lui Dumnezeu, incerci sa te substitui Lui, sa te faci propriul tau Dumnezeu si incalci prima porunca. Un exemplu de incalcare ar fi cand vrei sa te muti in noua locuinta la data pe care ai fixat-o tu in mod arbitrar ( de Sf Nicolae) si treci peste toate obstacolele, doar ca sa-ti duci la indeplinire propriul plan. Comportamentul corect e sa faci stradaniile pentru mutat, dar fara a forta lucururile, astfel incat mutarea sa se produca atunci cand Tatal stie ca e momentul ; iar Sf Nicolae vine oricum in orice casa.

-        Cea mai mare incalcare a poruncii e lenea, pentru ca lenea te impiedica sa faci pasii necesari spre intalnirea cu Dumnezeu. De multe ori nu-L intalnesti pentru ca nu ai facut pasii necesari.

Ce inseamna sa fii lenes ? Cand nu stii sa-ti apreciezi nici energia pe care o folosesti, nici timpul pe care-l irosesti atunci se cheama ca esti lenes. De fapt lenes inseamna ca esti ineficient, nefolositor pentru Tata. Nu este neaparat ceea ce intelegem uzual prin lene ; de exemplu o persoana care a sapat de dimineata pana noaptea gradina poate fi lenesa intrucat Tatal se astepta ca ea sa consume timpul si energia facand ceva mai folositor.

De ce suntem lenesi ? Uneori nu-L recunoastem pe Tata in orice situatie si nu ne dam seama ca ar trebui sa facem un anumit lucru pe care ni-l cere. Alteori facem lucruri pe care consideram noi ca trebuie sa le facem dar care nu sunt treaba noastra si nu ne mai ramane timp si energie pentru ceea ce ar fi trebuit de fapt sa facem.

-        Nu-si revarsa suficient linistea sufletului lui in celelalte manifestari. Trebuie sa lasi ca linistea sufletului tau sa se reverse in toate manifestarile tale, fiindca altfel arzi prea repede si nu in directia care trebuie.

E o persoana care se implica foarte mult in toate activitatile desfasurate. Faptul de a urmari pas cu pas sa se realizeze Voia Tatalui in orice activitate e o actiune benefica, si e normala asumarea de responsabilitati. Dar a incerca sa intervii si sa suprapui voia proprie in afara Voii Lui reprezinta o incalcare a primei porunci ; trebuie lasat ca lucururile sa se desfasoare normal si doar daca nu avanseaza in directia Voii Tatalui trebuie intervenit.

-        Domnul Dumnezeul tau se manifesta si in aproapele  tau

E nevoie de o deschidere mai mare spre aproape, e nevoie de a vedea toata frumusetea care ne inconjoara, si de a fi mai putin centrat pe interior.

-        Nu crede ca Dumnezeu i-a iertat toate greselile. Incalcarea poruncii este neincrederea in Legile lui Dumnezeu

Pentru greseli se cere iertare, de asemenea ii iertam pe cei care ne-au gresit, si avem grija sa nu repetam greselile. Apoi se paseste cu incredere si inima deschisa inainte.

Privind in ansamblu, putem vedea care sunt non-virtutile esentiale care ne impiedica sa respectam prima porunca :

-        Lipsa armoniei interioare este cea care ne face sa nu avem incredere in Dumnezeu si sa nu fim capabili sa percepem adevarul din ceea ce ni se spune.

-        Orgoliul este cel care ne astupa urechile pentru a nu auzi decat ceea ce ne convine.

-        Orice om  are un Creator, care i-a dat totul, a facut totul pentru el, il recunoaste pe acel Creator si recunoaste primordialitatea Creatorului. Daca omul isi scade bunul simt, atunci nu mai exista primordialitatea Creatorului pentru el.

Cum facem sa respectam prima porunca atunci cand avem de luat o decizie : facem armonie in noi, il intrebam pe Tata cum sa facem si apoi lasam deoparte orgoliul facand ceea ce ne-a spus.

- Purtati-va grijile unuia altuia

Ne raportam la aceasta porunca in primul rand in calitate de parinti, sa vedem in ce masura purtam de grija copiilor nostri si ce inseamna de fapt acest lucru  din punctul de vedere al Tatalui Ceresc.

         A ne ingriji de asigurarea hranei si a celor trebuincioase vietii este important dar total insuficient. Menirea noastra este de a sti sa-i ducem cu drag si grija pe drumul harazit lor de Tata. Trebuie sa intelegem ca ei nu ne apartin ci ne-au fost dati in grija si crestere pentru o anumita perioada de timp in care noi trebuie sa-i pregatim cat mai bine pentru ceea ce au de facut in viata. Pentru a realiza acest lucru e important sa reusim sa ne intelegem copilul, sa-l cunoastem foarte bine si sa putem percepe care este Voia Tatalui in privinta lui.

         Comunicarea este esentiala, fara ea nu putem realiza nimic. Comunicarea inseamna un dialog deschis, fara ascunzisuri, fara masti, relativ la orice problema : atat la problemele de fond legate de viata, cat si la problemele marunte din viata de zi cu zi, care sunt de fapt aplicarea lectiilor de viata. De multe ori copiii sunt ca o oglinda pentru noi : daca vedem la ei o latura a caracterului care nu ne place, e posibil sa o avem si noi intr-o anumita masura ; daca ni se pare ca copilul e « alunecos » si nu ne spune deschis ceea ce gandeste, poate ca ceea ce ii transmitem noi e destul de ambiguu si nu reusim sa-i transmitem mesaje clare, pe care sa le inteleaga. Comunicarea inseamna ca discutiile sa fie in stare de armonie, chiar daca parerile sunt uneori diferite ; discutiile trebuie sa zideasca, sa fie constructive. In cazul unui copil plecat la studii, discutiile nu sunt atat de dese ca atunci cand este acasa, dar daca comunicarea este intr-adevar buna, copilul simte ca parintele ii este aproape si ca il spijina ori de cate ori are nevoie.

         Fermitatea este importanta in relatia cu copilul. Fermitatea inseamna ceea ce e scris in Biblie : « ce e da, e da, ce e nu, e nu » dar toate acestea spuse cu iubire. Aceasta ii permite copilului sa diferentieze clar binele de rau, lumina de intuneric. Un exemplu de fermitate ar putea fi stabilirea si respectarea unui sistem de recompense si pedepse legat de activitatile desfasurate de copil, pentru a-l stimula in a face ceea ce are de facut.

         Ne dam seama la un moment dat  daca copilul stie sa aleaga binele de rau, cel putin legat de unele aspecte ale vietii. Atunci pentru acele segmente ii acordam incredere si il lasam sa actioneze asa cum crede, veghind totusi asupra lui. Aceasta inseamna sa nu il cocolosim, ci sa-l indemnam sa-si dezvolte propriile capacitati si sa-si asume responsabilitati pe masura lui.

         Pe masura ce invata sa aleaga binele de rau, isi asuma responsabilitati si are incredere in parinte datorita comunicarii bune, creste si siguranta copilului in el. Aceasta ii permite sa-si gaseasca mai usor drumul propriu, fara a se lasa abatut de diversele pareri ale anturajului.