Ce este iadul
Dumnezeu este Creatorul, El a creat cerul si pamantul, soarele, toate planetele, ingerii, heruvimii, serafimii, oamenii, toate fiintele. Tot ce a creat El are viata vesnica, fiindca El este Viata si a dat viata intregii sale creatii.
Dumnezeu l-a facut pe om dupa chipul sau, deci si omul este creator la randul sau. Cand ceea ce face omul este conform vointei Tatalui Ceresc si omul pune iubire, bucurie, multumire catre Dumnezeu in fapta sa, atunci Duhul Sfant se coboara si acel lucru apartine vesniciei, desi materia pe care a modelat-o omul este perisabila. Prin acea fapta omul traieste in rai, pe care il asociem cu vesnicia. Cand fapta, gandul, vorba sau trairea omului nu este conforma voii Tatalui, omul creaza ceva asupra caruia Duhul Sfant nu se coboara si acel lucru este muritor. Tot ceea ce nu are Viata apartine iadului. Iadul nu este deci creat de Dumnezeu, ci de toate fiintele care nu traiesc conform voii Tatalui Ceresc. Dumnezeu a creat fiintele libere si deci a ingaduit astfel ca ele sa creeze iadul, dar nu l-a creat El. Exista diverse trepte atat in rai, cat si in iad, functie de gradul de lumina, de cantitatea de Duh Sfant care se afla acolo.
Asa cum un copil este legat de parintii sai, care l-au creat in planul material, asa si omul este legat de faptele sale, care sunt creatiile sale. Cum fiecare om a gresit ceva de-a lungul vietii sale, fiecare om are bucati care apartin de o anumita treapta a iadului. Are de asemenea si bucati care apartin raiului. Mantuitorul dupa rastiginirea Sa a coborat la iad. Aceasta inseamna ca iadul nu este ceva in afara lui Dumnezeu, nu este un loc unde Dumnezeu nu poate patrunde. Nu exista nimic in afara lui Dumnezeu, nici macar iadul. De multe ori oamenii incearca sa "ingroape" anumite portiuni din viata lor, pe care le asociaza cu regrete, suferinte, si care sunt de fapt iadul lor. Dumnezeu poate patrunde in orice fapta a noastra, in orice durere, in orice suferinta, in orice frica, nu exista nimic in viata noastra in care Dumnezeu sa nu poata sa intre. Putem scapa de portiunile de iad din sufletul nostru inca din timpul vietii, nu trebuie sa asteptam sa murim. Altfel le luam cu noi la moarte si e mult mai greu dupa aceea, cei apropiati noua vor trebui sa dea multe slujbe pentru noi.
Scoaterea din iad a unui suflet, sau a unei portiuni de suflet o face Mantuitorul prin dezlegarea acelui suflet de fapta sa cea rea, fiindca ea este cea care il tine prizonier. Dar trebuie ca si omul sa se lase dezlegat. Aceasta inseamna ca acel om a auzit glasul constiintei sale si recunoaste ca acea fapta e gresita, ii pare rau pentru ceea ce a facut, isi cere iertare si doreste sa indrepte lucrurile, atat cat ii sta in putinta. Stie ca Mantuitorul poate patrunde in acea fapta rea si crede ca El are puterea sa-l dezlege si se roaga pentru asta. Ceea ce scoate Mantuitorul din iad este sufletul omului ( portiunea din el care a gresit), fiindca sufletul a fost creat cu scanteie divina, adica nemuritor, si deci apartine de drept vesniciei. Creatia negativa a omului, acea fapta care a dus acel suflet in iad, nu poate fi luata si dusa de Mantuitor in vesnicie, pentru ca nu apartine vesniciei. Asa cum pe Pamant obisnuim sa reciclam deseurile, tot asa in plan spiritual avem datoria de a ne recicla deseurile spirituale, adica faptele noastre negative. Aceasta o putem face doar facand o fapta buna contrara faptei rele pe care am facut-o si de-abia atunci putem spune ca ne-am intors inapoi in punctul unde eram inainte de a gresi.
De aceea este bine sa ne aplecam asupra vietii noastre, sa meditam la faptele si trairile noastre, pentru a le identifica pe cele ce nu pot apartine raiului. Facem apoi pocainta necesara dar si fapta buna contrara. Ne rugam Mantuitorului sa ne dea ocazia sa facem o astfel de fapta, sa ne-o scoata in calea vietii noastre. Facand acest lucru pentru toate bucatile noastre de suflet care au gresit, putem sa ne intoarcem cu totul, intregi, asa cum am fost initial creati, inapoi in gradina raiului, alaturi de Dumnezeu.
